Monica Macovei: Dacă USL nu se poate curăța de corupți, îi curăță pe corupți de pedepse

Monica Macovei: Dacă USL nu se poate curăța de corupți, îi curăță pe corupți de pedepse
Publicat: 04/10/2012, 13:36
Actualizat: 04/10/2012, 13:36

Europarlamentarul PDL Monica Macovei comentează inițierea proiectului de lege privind grațierile, susținând că, „dacă USL nu se poate curăța de corupți, îi curăță pe corupți de pedepse”.

„Nu mai este nicio îndoială. Drumul pe care merge USL este să îi apere pe corupți de închisoare, iar pe cei care deja sunt la închisoare să îi elibereze. Asta arată clar proiectul de lege depus pe 2 octombrie 2012 la Camera Deputaților de deputații Mădălin Voicu și Nicolae Păun privind grațierea colectivă a pedepselor de până la 6 ani inclusiv și amnistia în cazul pedepselor cu privarea de libertate până la 4 ani inclusiv. Între excepții nu se numără și faptele de corupție, prin urmare corupții pleacă de la închisoare sau nu mai intră”, arată Macovei, într-o declarație remisă joi agenției MEDIAFAX.

„Către ce direcție îndreaptă țara USL? Către imunitatea politicienilor pentru corupție? Către expulzarea din Uniunea Europeană?”, adaugă Monica Macovei.

Ea susține că liderii USL au datoria și responsabilitatea să clarifice public poziția Alianței pe care o conduc față de acest proiect legislativ.

„Tăcerea acestora nu poate fi interpretată decât ca o aprobare tacită a acestui proiect de lege care dorește grațierea și amnistierea corupților care s-au înfruptat din banii poporului. Nu este suficientă o declarație la televizor, ci trebuie să acționeze pentru retragerea proiectului”, consideră europarlamentarul PDL.

Monica Macovei precizează că faptele de corupție sunt infracțiuni grave și trebuie pedepsite exemplar, cu atât mai mult atunci când sunt comise de politicieni care au puterea în mâna lor.

„Prin votul popular, oamenii încredințează puterea țării în mâna unor aleși care ar trebui să lucreze în folosul binelui comun, al țării, al fiecăruia dintre noi, nu să le dea acces liber la furat fără consecințe legale”, adaugă Macovei.

Ea mai arată că acest proiect de lege vine în contextul în care Comisia Europeană cere României, „pe bună dreptate”, să nu mai dea condamnări cu suspendarea executaării pentru corupție, care este o infracțiune gravă.

„Prin susținerea tacită a acestui proiect de lege, USL arată încă o dată că nu poate să accepte că politicienii nu sunt deasupra legii și că aceștia trebuie să răspundă pentru faptele lor la fel ca oricare altă persoană. USL dă astfel trei plame: prima, tuturor judecătorilor, procurorilor și polițiștilor care au muncit ca să dovedească faptele de corupție; a doua, banului public, pentru că fiecare anchetă și proces costă; iar a treia, fiecărui român care s-a săturat de corupți și vrea să îi vadă pedepsiți ca și pe ceilalți infractori”, mai declară Monica Macovei.

Liderul PSD, Victor Ponta susține că proiectul grațierii inițiat de deputatul PSD Mădălin Voicu și șeful Comisiei drepturilor omului, Nicolae Păun, nu are acordul său, dar arată în același timp că România este foarte aproape să fie condamnată la CEDO pentru supraaglomerarea penitenciarelor.

„Nu sunt de acord cu acest proiect. Mădălin Voicu este un personaj special, simpatic, dar cred că pierde voturile celor care nu au oameni în pușcărie”, a spus Ponta la Realitatea TV.

El a adăugat însă că România este foarte aproape să fie condamnată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru supraaglomerarea penitenciarelor.

Pedepsele cu închisoarea de până la 6 ani inclusiv, precum și pedepsele cu amendă, aplicate de instanță, ar putea fi grațiate în întregime, în timp ce infracțiunile pedepsite cu privarea de libertate până la 4 ani inclusiv sau amendă ar putea fi amnistiate, conform unui proiect depus la Cameră.

Aceste prevederi sunt cuprinse în proiectul de lege intitulat „Lege pentru amnistierea unor infracțiuni și grațierea unor pedepse”, inițiat de către deputatul PSD Mădălin Voicu și de către președintele Comisiei pentru drepturile omului, Nicolae Păun.

Inițiativa legislativă a celor doi deputați prevede, totodată, și grațierea minorilor trimiși într-o școală specială de muncă și reeducare.

Deputatul PSD Mădălin Voicu a declarat, marți, că inițiativa legislativă prin care propune grațierea deținuților pedepsiți cu închisoarea de până la 6 ani inclusiv a fost discutată în USL și în PSD, având girul politic, el arătând că nu s-a gândit la Adrian Năstase atunci când a elaborat-o.

„Eu vorbesc de intelectuali care, greșind o dată, pot fi înțeleși nu sub formă de toleranță, ci de a găsi soluții de a corecta persoana. Nu știu dacă Adrian Năstase intră sau nu sub incidența acestei legii, eu fiind un om educat consider că toți cei care se fac vinovați de infracțiuni, pentru faptul că sunt într-o poziție peste mediu, cred că trebuie găsite soluții”, a spus Voicu.

Vicepreședintele PNL Mihai Voicu a declarat însă că liberalii nu au luat în discuție proiectul privind grațierea unor persoane promovat în Parlament, fapt pentru care PNL nu își poate asuma responsabilitatea pe un asemenea act normativ.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Accidentul din Panciu a fost filmat. Alexandra şi Gabriel au murit carbonizaţi în maşină, la...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
EXCLUSIV | De ce a fost înmormântat Silviu Prigoană noaptea, deși e ilegal: „A intrat...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Cât de mult se schimbă vremea în București. Avertisment de ultima oră
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
EXCLUSIV! Alex Mica, despre cele mai mari dificultăți pe care le-a întâmpinat: "Un moment critic...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Dorothy Vaughan, primul manager de culoare al NASA. „Nu îți fie teamă să ceri ajutor....